CCIA Argeș a premiat excelența în afaceri

Categorie: Topul Firmelor din Argeș Data: 7 noiembrie 2017

CCIA Argeș a premiat excelența în afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș a premiat excelența în afaceri, prin Topul Firmelor din Argeș ediția XXII, în ambianța elegantă a complexului Star Plaza din Bascov. La eveniment au participat peste 400 de invitați – reprezentanți ai mediului de afaceri, ai administrației locale, invitați ai corpului diplomatic etc.

În județul Argeș activează peste 16.000 de companii. Dintre acestea, în baza rezultatelor economico-financiare din anul 2016, 1.432 s-au clasat în primele 3 locuri ale Topului Firmelor din Argeș.  Au fost premiate cele mai performante firme din cercetare și dezvoltare, high tech, industrie, agricultură, construcții, servicii, comerț și turism.

Întâlnirea de joi seară a fost un prilej de aniversare și de bilanț și o întâlnire a celor mai importanți oameni de afaceri argeșeni, de creare a unor noi parteneriate și oportunități de dezvoltare.

Topul Firmelor răsplătește efortul anual al celor mai performante societăți cu sediul în Argeș. Este cel mai important eveniment de afaceri pe care CCIA Argeș îl organizează anual, iar prezența managerilor firmelor premiate, și nu numai, face ca acest eveniment să fie unul de referință

George Caval – președinte CCIA Argeș

Metodologie

Anual este realizat clasamentul firmelor din județ care au obținut rezultate deosebite în activitatea desfășurată conform unei metodologii unitare la nivel național, elaborate de sistemul cameral din România, oferind posibilitatea clasificării firmelor cupă criterii unitare la nivel județean și național.

Gruparea firmelor se face ținându-se cont de domeniul de activitate și de mărimea acestora. Indicatorii luați în calcul, cu ponderi diferite, se referă la: cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficiența utilizării resurselor umane, eficiența utilizării capitalului angajat. Datele sunt culese din situațiile financiare aferente exercițiului financiar 2016, depuse la DGFP județene și centrale

Sub egida ”Modele Argeșene” au fost premiate și trei personalități emblematice care nu provin mediul de afaceri: Prof. Univ. Dr. Mihai Popescu (medicină), actorul Constantin Cotimanis (cultură) și Prof. Univ. Dr. Alexandru Puiu (educație)

Moment artistic cu Cotimanis

Un alt invitat special al evenimentului de joi a fost actorul Constantin Cotimanis. Din acest an , el este actor la Teatrul Al. Davila din Pitești. Actorul a prezentat un scurt moment artistic, fiind răsplătit la final cu aplauze.

Publică in rețele sociale