Chinezii testează mierea din România

Categorie: Știri naționale Data: 28 august 2017

Chinezii testează mierea din România

Luni, a venit în România o delegație de chinezi pentru a testa calitatea mierii, urmând ca mai apoi să fie încheiat un acord comercial cu țara noasră pentru exportul de miere, se relatează într-un comunicat al  Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), remis AGERPRES.

“Scopul acestei misiuni este de a verifica modul în care sunt respectate condițiile solicitate privind igiena și calitatea mierii de albine. În acest sens, experții chinezi vor vizita unități de procesare a mierii, centre de colectare și extracție a mierii și stupine din importante zone melifere din Romania, respectiv din județele Alba, Vaslui și Ialomița. De asemenea, specialiștii chinezi vor evalua și aspecte privind inspecția oficială a produselor alimentare, capacitatea și performanțele analitice ale Institutelor Naționale de Referință, respectiv ale Institutului de Igienă și Sănătate Publică Veterinară, ale Institutului de Diagnostic și Sănătatea Animală, precum și modul în care sunt aplicate, la nivel central și teritorial, măsurile prevăzute de reglementările legislației comunitare, dar și cerințele AQSIQ”, potrivit comunicatului.

către articolul din Agerpres

Publică in rețele sociale